Piața Retail (Disponibil) – Ringul General al Produselor Fungibile

În Ringul General al Produselor Fungibile se derulează licitații de cumpărare sau vânzare pentru orice produs fungibil a cărui frecvență la tranzacționare nu justifică încadrarea sa într-un ring de tranzacționare specific, precum energia electrică, materialele de construcții, cerealele sau gazele naturale.

Printre activele suport tranzacționate în mod curent se regăsesc:

Produse alimentare: Apă minerală carbogazoasă sau plată, produse de panificație, produse de carmangerie, produse lactate, alimente conservate, etc.

Combustibili solizi pentru încălzire: Lemne de foc, brichete, pelleți, rumeguș, etc.

Produse chimice pentru diverse domenii: uree tehnică, agenți de degivrare, clorură de calciu, polimeri pentru tratarea apelor, îngrășăminte chimice pentru agricultură, etc.

Produse diverse pentru întreținerea parcurilor auto: anvelope, uleiuri tehnice pt motor, antigeluri, etc.

Metale prețioase: aur, argint, platină, paladiu, etc.

Principalele avantaje rezultate din accesarea Ringului General al Produselor Fungibile din cadrul Pieței Retail (Disponibil), se referă la:

  • Prețul avantajos – obținut într-un cadru organizat, ca rezultat al confruntării directe dintre cerere și ofertă. Utilizarea mecanismului de negociere a prețului în cadrul licitației cu strigare sau a licitației electronice conferă posibilitatea îmbunătățirii suplimentare a prețurilor de către ofertanți față de ofertele financiare inițiale. În situația în care prețurile obținute nu se încadrează în plafonul propus, există posibilitatea de a negocia reducerea acestora cu ofertantul clasat pe primul loc în cadrul aceleiași ședințe, fără să fie necesară reluarea întregii proceduri;
  • Termenul redus de desfășurare a procedurilor – ordinul este programat la tranzacționare în maxim 5 zile din momentul emiterii lui;
  • Cotațiile BRM – oferă avantajul unui sistem de referință în ceea ce înseamnă raportarea la prețurile pieței în tranzacțiile realizate prin BRM;
  • Sistemul de Garanții Bursiere – executarea în bune condiții a contractului în baza acestui sistem utilizat, cât și ca urmare a atentei selecții a ofertanților înainte de a fi admiși la tranzacționare;
  • Numărul mare de ofertanți  existenți, datorat cantităților importante tranzacționate la nivelul total al pieței;
  • Economie de timp și efort suplimentar legat de valorificarea sau achiziționarea produselor;
  • Eliminarea birocrației aferente procedurilor clasice de achiziții publice prin standardizarea mărfurilor și reducerea numărului de documente solicitate și depuse.